‹ Inapoi la Ultimele vise

vise de imprumut
Pentru ca poate avem vise comune, pentru ca poate te recunosti in visul meu...

dream image

A trebuit sa fug, nu aveam de ales...

Share A trebuit sa fug, nu aveam de ales... - Vise de imprumut with your Twitter followers Share A trebuit sa fug, nu aveam de ales... - Vise de imprumut on Facebook    09 Apr, Coco
0 comentarii (1 din 1 considera visul interesant)

Eram îmbracat la costum, aveam cravata mea rosie preferata. Radiam, eram fericit, încrezator..nimic nu m-ar fi putut opri. Totul se desfasura putin diferit anul acesta.

Era aglomeratie, era înghesuiala, erau multi.
Am realizat ca era versiunea preliminara a lucrarii, însa trebuia totusi sa o sustin. Era scrisa pe-un caiet de matematica, n-avea note, nici bibliografie, însa continutul era bun. Comisia era formata din oameni tineri pe care nu-i cunosteam. Ei ocupau o banca din acel liceu, în timp ce restul bancilor erau ocupate de altii, ale caror fete erau încetosate. Probabil avea sens.

Am început bine, totul era minunat, emanam o energie de care eram atât de mândru. Explicam, eram sigur pe ceea ce stiam, pe ceea ce era scris în material. Totul mergea precum un ceas elvetian. Am iesit putin afara. Am vazut ceva ce mi-a oprit suflul. În departare am putut vedea un ”pui” de rrom, de vo 9-10 ani care urla si musca si ataca pe ceilalti rromi din împrejurimi. Era posedat. Privirea sângerie, plina de ura o certifica. Nu-mi venea a crede ochilor. Totusi, de ce-i ataca numai pe ceilalti rromi?

Dupa numarul de rromi din Iasi si dupa cum arata situaaia, a trebuit sa fug. Gândirea-mi discriminatorie s-a temut de pagubele pe care le-ar putea produce cei rau intentionati, acum posedati.

Eram cu D., fostul meu coleg de camera. S-a uitat la mine cu ochii mari, am hotarât pentru amândoi. Am lasat sustinerea licentei, mi-am lasat viitorul, am lasat tot ce-am cunoscut pentru dreptul de a trai. Fiecare pas asezat în tarâna avea greutatea gândurilor ”ce s-a întâmplat?”, ”ce se întâmpla acum?”, ”Daca sunt posedati... exista dzeu, iar toate argumentele mele...?”. Nu stiam ce sa cred. Ca o fi fost o bacterie, un virus, ca în Resident Evil..ca o fi fost o bacterie ”posedanta” ca în REC 2, cine ar fi putut spune? Privirea mi-era îndreptata în jos spre praful de pe pantofi în timp ce kilometrii se strângeau în spatele nostru.

Saream mult. Erau paduri si puteam sari dintr-o zona în alta fara mari probleme, fara a ne rani. Creierul uman e capabil de multe în situatiile extreme, presupun.

Reusisem sa ajungem în alt oras. Straniu mi-era faptul ca nu puteam citi nimic despre orasul în care ne aflam. Nu gaseam nici în gara în care ajunsem referinte despre unde suntem sau cum s-ar numi locul..banuiam c-ar fi Piatra Neamt, desi n-am ajuns niciodata în Piatra.

Gara era ciudata. Erau numai oameni saraci...dar saraci într-un sens ciudat. Era ca o comunitate underground. Erau spalatorii pentru diferite clase sociale. Începeam sa fac calcule în timp ce treceam prin dreptul vitrinelor spalatoriilor. Mai aveam 130 de lei. De-abia tineam în mine un zâmbet amar când ma gândeam ca de banii acestia trebuia sa-mi platesc caminul si sa ajung acasa pentru Paste. Nu stiam câte din toate acestea mai existau. Camin? Acasa? Puteam folosi banii, desi ma rodea o constiinta care nu-mi apartinea si care m-ar fi mustrat daca as fi cheltuit banii cât timp mai sunt atâtea de facut cu ei.

Erau paturi pe stânga si pe dreapta în zona aceea a garii. Noi mergeam uitându-ne uimiti când într-o parte, când în alta. O fata cu parul scurt, bruneta, avea un telefon în mâini si asculta muzica. Era intinsa pe unde astfel de pat. Era însa murdara de noroi pe fata...n-o cunosteam.

Am ajuns spre o iesire a garii. Se închidea cu un tunel. Nu era precizat nicaieri destinatia calatoriei. Nu stiam cum functioneaza aparatul de transport si în acelasi timp aveam impresia ca l-am folosit dintotdeauna. Ne-am urcat înauntru, nu ne-au trebuit bani. Am ajuns aproape instant în locul acela al carui nume nu era precizat nicaieri. Mergeam pe strada. Simteam cum bataile inimii se intensifica. Nu puteam sa realizez: era Bototani sau era Iasi?

Am mers jumatate de ora prin oras si nu puteam sa identific nimic cunoscut în oras. Îmi placea, îl cunosteam, dar nu puteam pune degetul pe denumirile cladirilor, strazilor, oamenilor. Era atâta liniste si pace încât simteai ca le poti gusta. Era periculos. Nu ma simteam în siguranta.

Am mers, am mers, ne uitam ca doi turisti ajunsi prin hazard într-un oras pe ale carui strazi nu mergea nimeni. Ne temeam ca în orice clipa am putea fi muscati de un rrom posedat. Straniu e ca la început nu se puteau musca decât între ei, de ce acum ma temeam?. Nu îmi pot....

Liniste în gânduri. Panica. Mi-a sarit firul gândurilor, monologul interior si-a pus mâinile în cap. Pâna si el care nu tace niciodata...a tacut.

Era Palatul Culturii. L-am recunoscut instant datorita tablei stralucitoare de pe acoperis si peretilor exteriori bej. Picioarele au început sa-mi tremure. Îl vedeam mai jos, probabil eram undeva langa Palasul ilegal. Am fugit din oras ca mai apoi sa ma întoarca trenul vietii înapoi aici. Sortii au facut în asa fel încât sa nu mai am scapare. Nu stiam ce sa mai cred. Oare erau morti cu totii? De unde linistea? oare am înnebunit si am fugit din oras, apoi eul mai constient m-a tras (în vâltoarea lipsei de discernamânt) înapoi la judecata?

M-am trezit. Era amiaza.




Vise care ar putea semana:
Bazat pe tagurile: Rosu Negru Frica Regret Cadere Durere Pericol Pamant Copac Prieten

1. Am visat ca urcam cu un lift ciudat Ajunsesem cu M. la ultimul etaj al unei cladiri inalte, parca ar fi trebuit...
2. Saream peste gropi in cimitir Eram intr-un cimitir. Peste tot erau gropi goale, abia sapate. In drumul meu...
3. Eram intr-un univers paralel Parca fusesem rapita de niste sectanti sau ceva de genul si nu se hotarau ce...

COMENTARII(0)


Nume

E-mail

Raspuns